Începând cu 1 ianuarie 2024, sistemul RO e-factura a devenit obligatoriu pentru toate facturile emise în relație B2B. Adică majoritatea facturilor emise. Prilej numai bun să ne testăm din nou capacitatea noastră, ca societate, de a face un salt aproape forțat în utilizarea tehnologiei (asta după „digitalizarea” din pandemie). Și la ce bun? Cu ce ne ajută? De ce am adoptat noi printre primii din Europa așa ceva?
Dacă citim nota de fundamentare a actelor normative care reglementează RO e-factura nu aflam mare lucru. Dar se menționează, inclusiv pe pagina web a Ministerului Finanțelor, că obiectivul e reprezentat de o mai bună colectare a TVA la bugetul de stat. La prima vedere, nu pare că sistemul acesta rezolvă problema colectării, dar în ansamblu ANAF poate face anumite corelații care să conducă la o identificare mai rapidă a unor fraude fiscale, care implică firme fantomă sau chiar fraudă de tip carusel. Toate acestea însă sunt proiecții pentru viitor – un viitor în care ANAF va opera datele colectate ca urmare a raportării facturilor, iar la nivelul UE, toate statele vor implementa standardul de facturare electronică.
La nivelul implicațiilor practice pentru contribuabili, deocamdată se resimt doar costuri suplimentare, cu resurse digitale și umane. E oare ceva în sac și pentru contribuabil, în toată afacerea asta? Da, este. Dar înainte de a prezenta ce beneficii au contribuabilii din adoptarea RO e-factura, o să punem răul în față, și vom trece prin problemele identificate în primele luni de funcționare:
- Probleme de înțelegere – mulți antreprenori nu au înțeles ce este RO e-factura și cum funcționează. Tot ce au înțeles este că trebuie să îi pună în brațe contabilului și această problemă. În mare parte greșit conceptual, dar piața românească a văzut multe și, după cum se arată implementarea practică, contabilul român bun la toate se va ocupa și de RO e-factura, pentru că are el un soft ieftin „care îi trage automat” facturile din SPV și le și încarcă ușor când e cazul;
- Probleme tehnice la ANAF – serverele ANAF s-au „încins” și au căzut de prea multe ori în această perioadă ca să mai merite o reluare a subiectului aici. Partea bună este că încă merg și toate disfuncționalitățile au fost remediate;
- Probleme tehnice la contribuabili – pentru contribuabilii mai serioși și cu ceva resurse de alocat pentru implementare, RO e-factura a venit cu provocarea de a înțelege procese, proceduri și cum funcționează sistemul informatic pe care îl folosim în firmă de peste 15 ani. În felul acesta am descoperit o mulțime de probleme de care nu știam.
Evident că există și părți bune în adoptarea acestui sistem. Și există beneficii, de care contribuabilii trebuie să țină cont și pe care trebuie să le fructifice:
- Se standardizează facturile – dragi antreprenori, nu știu daca v-ați întrebat vreodată de ce plătiți contabilul? Adică, desigur, îi dați bani ca să vă calculeze taxele. Dar ca să vă calculeze taxele, el face ceva muncă în fața calculatorului. Ei bine, acea muncă este, în proporție de 80%, introducere manuală de documente. Astăzi aveți o șansă mare de tot să vă repoziționați față de contabil. Cu facturi standard, procentul acesta scade dramatic. Dacă vă ocupați corect de o implementare ca la carte pentru RO e-factura, care este în responsabilitatea voastră, îi eliberați mult timp contabilului vostru. Timp pe care îl cereți să îl petreacă pentru a vă explica ce înseamnă cifrele alea pe care nu le-ați înțeles niciodată. Și dacă nu e în stare contabilul vostru să facă asta, poate îl schimbați cu ocazia asta.
- ANAF ar trebui să poată efectua mai multă analiză de risc și în mod cert să ceară mai puține informații la momentul controalelor. În mod normal, drumul este către o administrație care va putea efectua controale fiscale direct de la sediul ANAF, fără a mai pune pe umerii contribuabililor sarcini suplimentare.
- Pe termen lung RO e-factura, RO e-transport, SAF-T și toate celelalte proiecte exotice de digitalizare a relației stat-contribuabil, reprezintă pietre de temelie pentru ca statul să devină un partener pentru contribuabil. Ne putem imagina oare, o societate în care, statul, având la dispoziție informație în timp real, să notifice contribuabilii cu privire la anumite neconcordanțe între datele live și cele declarate la final de lună? Și astfel, să evite amenzile și penalitățile de nedeclarare. Poate e doar un deziderat la acest moment, dar merită să încercăm să mergem pe acest drum.